Au fost şi situaţii când cadrul didactic ieșea de la ore plângând

Liceul Teoretic „Ion Creangă” din orașul Fălești are o experiență bogată în vederea educației incluzive. Fiind și una dintre primele instituții de învățământ în care au fost integrați copii cu cerințe educaționale speciale (CES), proveniți din școlile – internate, sau copii de etnii minoritare, liceul și-a deschis ușile pentru toți cei care i-au pășit pragul, garantându-i fiecărui copil dreptul la o educație incluzivă, echitabilă și de calitate. 

Directoarea liceului Aliona Lungu, povestește cu mândrie că din anul 2008, când au primit primul copil cu CES, şi până în prezent, în cadrul liceului au fost integrați și au beneficiat de instruire adecvată 14 elevi, printre ei și copii cu grad sever de dizabilitate. La moment, în liceu își fac studiile 8 copii care au fost integrați din școlile speciale din vecinătate. Totodată, printre elevii liceului se numără și 35 de copii de etnie romă, iar tendința de școlarizare a lor este în creștere.

Deși admite că orice început aduce cu sine dificultăți și reticență – iar reforma educației incluzive nu a fost o excepție în acest sens – doamna directoare susține că datorită seminarelor de instruire, organizate de Ministerul Educației, la care a participat colectivul profesoral și datorită activităților extra-curriculare cu implicarea comunității, astăzi în liceu se vorbește cu deschidere despre această provocare.

„Liceul nostru este o instituție-pilon în orașul Fălești. Primii copii (cu CES – n. red.) au fost integrați la noi în liceu (...) Vreau să vă spun că la început a fost greu, din considerentul că acești copii erau priviți altfel. Nu ascund că au fost situaţii când cadrul didactic ieșea de la ore plângând. Nu știa cum să lucreze corect cu ei, pentru că era o experiență necunoscută pentru profesor.”

E-n ordine ca şi învăţătorii să înveţe

Până la urmă, voința și insistența majorității profesorilor de a-și depăși propria neputință – în opinia dnei Lungu – au fost determinante în producerea schimbării. Pedagogii, care până atunci nu erau obișnuiți cu modele și practici de lucru incluzive, au trebuit să-și ia munca de la capăt, să învețe de rând cu noii elevi și, într-un timp rapid, să se reprofileze, să devină mai buni și mai toleranți, pentru a putea răspunde adecvat necesităților copiilor integrați în liceu.

„În urma seminarelor cu doamna Gavriliță, (profesorii – n. red.) au (de)venit parcă, altfel: mai pregătiți, mai încurajați, au început să privească acești copii altfel, ca, până la urmă, să înțeleagă că ei au nevoie de un plan individual de lucru, că există, undeva, o modalitate de lucru. Dacă noi vorbim despre copiii dotați, care au nevoie de niște planuri individuale de lucru aparte, exact așa au nevoie și acești copii.” – susține directoarea liceului. Dacă pentru profesori soluția a venit, cumva, ca un ajutor din partea autorităților, opoziția mai mare a venit de dincolo de băncile școlii. O altă provocare, una care a necesitat eforturi suplimentare din partea pedagogilor, a fost cauzată de reticența părinților, vorbim de integrarea unor aşanumiţi  „altfel” de copii în școală:

„...Egali parcă am fi toți, dar, în același timp, ei (copiii cu CES – n. red.) erau diferiți. Erau priviți diferit de părinții elevilor. Foarte greu ne-a fost să educăm contingentul de părinți, ca să înțeleagă că acel copil care a fost integrat în liceul nostru, în clasa respectivă, este și el un copil ca și toți ceilalți. Dar am reușit, până la urmă. Am avut foarte multe seminare, am invitat părinții de nenumărate ori la diverse activități. Chiar am promovat activități extra-curriculare, prin care am încercat să educăm întreaga comunitate, să înțeleagă că toți suntem egali. Nu contează cum sunt acești copii, de unde vin ei – ei trebuiau să fie integrați aici.”

În cei opt ani de când au fost „dărâmate” zidurile indiferenței și ai discriminării, liceul a petrecut promoții de elevi, pregătindu-i pentru un drum bun în viață. Directoarea spune că orice efort se merită și se justifică, în special atunci când, la ani distanță, primește vești de la acei elevi cărora, aparent, nu li se mai prevedeau șanse de izbândă: „Avem absolvenți. Anul trecut am avut un elev cu CES. Deși este nevăzător și suferă de o boală în continuă evoluție, el este foarte optimist. Este un copil foarte deștept, cu o memorie deosebită. Acum învață la Colegiul de Informatică din Chișinău și are succese. (...) Avem și absolvenți care își continuă studiile în România.”

Tot ei sunt și copiii care, de-a lungul anilor, le-au dat adevărate lecții de viață profesorilor

„Ceea ce mă miră foarte mult la acești copii, este că ei niciodată nu acceptă să fie priviți altfel, sau să fie compătimiți. Ei vor să fie văzuți și tratați ca toți ceilalți copii.” – spune directoarea, menționând că „reforma, totuși, a fost bună”, pentru că a constituit un moment de cotitură în învățământul moldovenesc și a contribuit la o schimbare de atitudini, atât în rândul dascălilor, cât și în rândul părinților. Iar acest lucru se vede lesne în comportamentul actualei generații de elevi.

 Nu sărăcia impresionează. Impresionează bogăția spirituală  

Printre exemplele pe care le aduce, pe rând, în discuție, directoarea menționează că în cadrul liceului își fac studiile și copii care provin din familii cu posibilități materiale reduse. Dar nu sărăcia este cea care impresionează, ci „bogăția spirituală” a acestor copii:

”... Am avut o fetiță cu dizabilități, care a absolvit treapta gimnazială. A venit la noi din clasa a VII-a. Atunci când trebuia să fie integrată în clasa respectivă, colegii deja o cunoșteau de la centrul comunitar „Pentru voi”, unde foarte des o vizitau. Atunci când am prezentat-o, eu nu m-am așteptat că ei o vor primi cu atâta căldură și bunăvoință. Copila asta s-a simțit atât de bine, iar atunci când a absolvit treapta gimnazială, ne-a mulțumit și ea, și mama ei pentru faptul că i-am fost cu toții alături. Acum își continuă studiile la colegiul de medicină din orașul Chișinău.

Mai avem și un copil cu dificultăți locomotorii, în clasa a treia. La moment, nu avem rampă de urcare (pentru că intrarea este accesibilă la noi), ceilalți elevi, oricum, se oferă mereu să-l ajute.” – povestește doamna Lungu.

A construi o relație prietenoasă dintre profesori și elevi este o artă

Profesorii au o abordare individuală cu fiecare copil din liceu. În procesul educațional se ține cont de particularitățile de dezvoltare conform vârstei copiilor și de necesitățile lor. Directoarea admite că în cazul multor elevi care au fost integrați în liceu de la școlile speciale, nu se atesta atât o problemă de sănătate, cât o delăsare pedagogică, or, acest lucru, dacă nu este tratat cu multă responsabilitate și înțelegere, poate duce la crearea complexelor și la apariția, în serie, a altor factori care împiedică buna dezvoltare a copiilor.

În acest sens, în cadrul liceului există un Centru de Resurse, unde cu ajutorului cadrului didactic de sprijin, special desemnat pentru cei 8 copii cu CES, elevii sunt ajutați să recupereze materia școlară, după un program adaptat pentru ei.

„Copiii care au probleme de sănătate, pot sta la lecții o oră, maximum două. Ei se plictisesc ușor și obosesc repede. La centrul de resurse, în schimb, ei au un program mai relaxant. Am avut și un caz când copilul a avut nevoie să doarmă. Noi i-am permis acest lucru. La centrul de resurse ei învață prin joc, citesc, dacă vor, stau la calculator. (...) Totodată, copiii cu grad sever de dizabilitate sunt însoțiți la orele obișnuite de profesorul de sprijin.”

Relația dintre profesori și elevi trebuie să fie construită pe încredere și înțelegere din ambele părți. Mai mult decât atât, directoarea povestește că o astfel de abordare duce, deseori, la crearea unei relații de atașament, iar responsabilitatea pe care înșiși copiii le-o recunosc profesorilor este una de factură quasi parentală:

„Am avut un caz când responsabili de la asistența socială au dorit să discute cu acești copii. Ei, fiind foarte atașați de cadrul didactic de sprijin și de diriginte, nu au dorit să accepte niciun fel de comunicare, până nu s-au asigurat că aveau învoirea ambilor. Chiar, într-un moment, unul dintre copii s-a manifestat foarte agresiv și a fost nevoie să intervină dirigintele, să-l liniștească.” – relatează directoarea.

Totodată, în cadrul centrului, se desfășoară diverse activități de proiect – „Școală prietenoasă copiilor” – unde vin pentru suport școlar și alți copii.

„ ...Cadrul didactic de sprijin îi ajută să-și facă și temele pentru acasă. Ne bucură faptul că se adresează mai ales copiii de etnie romă. Ei vin permanent cu această problemă și cer ajutorul profesorului de sprijin.”

O astfel de muncă aduce rezultate frumoase atât pentru elevi, cât și pentru școală, în ansamblu, susține doamna directoare. Unde mai pui că, aceste rezultate sunt apreciate și de oaspeții liceului, care vin în vizită din țară, dar și din afară, precum Marea Britanie sau Italia?...