Primarul satului Nișcani faţă–n faţă cu problemele comunităţii

În cadrul unei vizite de lucru în satul Nișcani, din raionul Călărași, ne-am întâlnit cu echipa multidisciplinară din care fac parte reprezentanți din medicină, asistență socială, educație, ordine publică și primarul satului, domnul Petru Sorici. El este și cel care, alături de colegii săi, pune umărul la organizarea acțiunilor de susținere a familiilor cu mulţi copii, a tinerilor și a persoanelor în etate, pentru a le asigura bunăstarea celor 1944 de locuitori din comunitate.

Chiar dacă datele din registrele oficiale indică un anumit număr de locuitori, realitatea, din păcate, arată alte cifre, deloc îmbucurătoare. Fenomenul migrației a făcut ravagii în rândul populației (estimată în 2004 la 1854 locuitori), iar cei circa 2/3 din săteni şi-au găsit reşedinţa în diferite colțuri ale lumii. Cei mai vulnerabili, în fața acestui exod, sunt copiii rămași fără îngrijirea părintească – unii deveniți părinți prea devreme, alţii – bătrâni singuratici, care trăiesc mai mult din mila vecinilor, uitați de cei cărora le-au dat viață.

Primarul spune că populația rămasă în sat este destul de receptivă și datorită sesizărilor prompte, se reușește să se intervină la timp, pentru a preveni adevărate nenorociri:

„Localnicii ne sesizează, chiar dacă solicită să nu le dezvăluim identitatea. Comunitatea este receptivă. Avem noroc de localnici conștienți, vecini, profesori, medicul de familie, inspectorul de sector, care reacționează adecvat și datorită lor, reușim să intervenim în timp util și să evităm cazuri care pot sfârși tragic.”

Casa plină de fum şi mama în stare de ebrietate

Asistentul social, Ludmila Stratan, ajutată de asistentul medical, doamna Nadejda Stratan și de șeful Sectorului de Poliție din sat, domnul Sergiu Balan, ne-a relatat o serie de exemple în care intervenția echipei multidisciplinare, inclusiv a autorităților locale, a fost decisivă, pentru a preveni dezastrele iminente.

„Am fost anunțați de un localnic în privința unui posibil deces într-o familie, ca urmare a intoxicării cu carbon. Am decis să mergem la beneficiar acasă, împreună cu 2 surori medicale. Ajunse la fața locului, am găsit o femeie și pe fetița acesteia, nemișcate, inconștiente (cea de a doua fetiță era la școală), casa plină de fum și soba care fumega în continuu. Primul lucru pe care l-au făcut asistentele medicale a fost să se asigure că cei care erau în casă, erau vii. Între timp, am anunțat și primarul, care a venit împreună cu șeful de post. După ce am evacuat victimele din casă, am înțeles că mama copiilor era în stare de ebrietate. (...) Ne-am mobilizat  pe loc, pentru a preveni maximum posibil riscurile pentru copii. Fetițele au fost plasate, în regim de urgență, în familia extinsă, la o mătușă, iar cu mama am lucrat în perioada imediat următoare, conform unui plan de acțiuni pe care l-am întocmit în aceeași seară, împreună cu asistenta medicală.”

Hârtia, birocraţia şi copii care trăiesc într-un mediu toxic

Tot de la membrii echipei aflăm că, de multe ori, acțiunile protocolare și actele formale, chiar dacă sunt importante, până la urmă prioritar rămâne a fi lucrul nemijlocit legat de soluționarea fiecărui caz în parte. Or, în cazul în care nu este imediat documentat pe hârtie, nu înseamnă că acest lucru se face în afara legii. Bunăoară, în cazul relatat mai sus, planul de acțiuni „încropit ad-hoc” a avut scopul de a asigura intervenții scurte, dar decisive pentru cei doi copii expuși condițiilor de risc.

„Nu ar fi corect față de copii, să stăm noi, să facem dosarul, să așteptăm dispoziții (de la primărie – n.red.), atunci când ei se află în situație de risc. Noi ne-am străduit în jumătate de zi să facem tot ce a fost posibil pentru a salva copiii, după care, fireşte, am perfectat toate actele necesare.” – susține doamna Ludmila Stratan, ferm convinsă că un plasament de lungă durată, nu ar fi fost cea mai corectă soluție pentru cei doi copii, în schimb, luați pentru câteva zile dintr-un mediu toxic (la propriu și la figurat), ar fi însemnat o a doua șansă pentru ca mama lor să facă lucrurile corect: să-și revină din starea în care era, să se responsabilizeze și să readucă locuința la condiții.    

„... Îmi aduc aminte că era deja trecut de ora 21.00” – precizează primarul – „a trebuit să informăm procuratura raionului Edineț (unde beneficiara noastră avea viza de reședință). Paralel, a fost necesar să informăm și Procuratura Călărași – așa se procedează când se scot copiii din familie: întâi izolăm, îi ducem, apoi rămânem și terminăm cu partea legală, ca să ducem lucrul la capăt. Totuși, credem că, în asemenea situații, figura unui psiholog ne-ar fi de mare folos.” – explică primarul Petre Sorici.

Pentru desfășurarea cu succes a acțiunilor prevăzute în planul de acțiuni, au fost incluși pedagogi și cadrul didactic de sprijin, întrucât fetița mai mare, fiind un copil cu cerințe educaționale speciale, frecventează centrul de resurse din cadrul școlii în care învață.

Ce poate face o echipă multidisciplinară până a se ajunge la situaţii dramatice?

Un alt punct stabilit în planul de acțiuni, a fost ca mama să „treacă comisia medicală” și să obțină toate aprobările medicale, asta pentru ca fetița mai mică să poată frecventa grădinița, iar mama să-și caute un loc de muncă. Evident, toate acțiunile au fost ghidate de membrii echipei multidisciplinare.

Pe lângă specialiștii din echipă a mai fost solicitată și intervenția serviciului Salvare Călărași. La Călărași este demarat un proiect în cadrul căruia a fost inclusă și această familie. Au fost instalate 3 detectoare de fum, pentru a evita situații similare. Mama a fost instruită cu privire la modul de funcționare al acestor detectoare

Lucrul echipei multidisciplinare s-a dovedit a fi foarte util şi în acest caz, pentru că problema a fost abordată multilateral și s-a intervenit în fază incipientă, atunci când lucrurile puteau fi „ajustate” fără a se ajunge la situații dramatice.

„ ... Nu a fost nevoie de altfel de intervenție...” – precizează domnul primar. „Mama a conștientizat că poate rămâne fără copii. În seara zilei respective ea a pornit să-i caute. Îi era rușine pentru situația în care a ajuns. A înțeles că pentru a-și lua copiii acasă, trebuia să dea dovadă de atitudine. A lucrat toată noaptea ca să readucă locuința la condiții adecvate. A adus în bună ordine soba, a dat și cu var...” – povestește, în continuare, asistentul social, considerând că această întâmplare a fost de învățătură pentru mai mulți săteni, cu „antecedente” similare. 

Odată constatată îmbunătățirea situației, primăria a intervenit și cu un ajutor bănesc, un ajutor social din care au fost procurate cele necesare pentru familie.

La moment, precizează Sergiu Balan, familia dată este monitorizată inclusiv de polițistul de sector și se intervine după caz și necesitate.

Pe lângă lucrul direct cu beneficiarii, în sat se desfășoară diverse acțiuni de informare a populației cu privire la serviciile și resursele existente, iar pentru ca schimbul de informații să fie eficient și ajutorul să ajungă la timp, specialiștii din domeniile menționate se întâlnesc în ședințe multidisciplinare, pentru a-și distribui rolurile și a stabili noi intervenții.

Singuri, cu părinți acasă

Din categoria cazurilor speciale în care apare necesitatea unei intervenții prompte și repetitive din partea autorităților sunt copiii care, din neglijența părinților, ajung să abandoneze școala sau să preia ocupații neadecvate pentru vârsta lor. „Am avut cazuri, când părinții motivau prin faptul, gen - copiii sunt bolnavi, fireşte pentru a justifica lipsa de la școală. În realitate însă, îi descoperim în câmp ori la  păscutul animalelor” (...) „Aici, la fel, avem un exemplu cu 3 frați. Copiii învață în aceeași clasă, pentru că cel mai mare a fost școlarizat foarte târziu, după multe insistențe din partea noastră” – spun profesorii.

„ ... Și atunci intervenim cu ajutorul polițistului de sector, pentru ca părinții acestor copii să știe că pot fi trași oricând la răspundere pentru eschivarea de la obligațiile părintești. Din păcate, sunt și părinți care preferă să nu-şi trimită copiii la școală (chipurile se vor îmbolnăvi), şi, astfel îi pun la treabă prin gospodărie.” – intervine cu precizări, domnul Sorici.

Actorii comunitari – „părinți pe rând”, pentru copiii rămași fără supraveghere părintească

În cazul copiilor rămași singuri acasă, ca urmare a migrației părinților, lucrurile necesită o implicare mai mare din partea autorităților și/sau a echipei multidisciplinare. Însă, ambele părți strâng neputincios din umeri, spunând că uneori părinții „uită” să anunțe autoritățile despre plecare sau, și mai grav,  când copiii rămân, aparent, în grija bunicii, mătușii, vecinilor, dar în realitate, sunt singuri.

„Avem cazuri când părinții sunt plecați peste hotare. Copiii au rămas cu bunica. Ea nu are instituită tutela. În astfel de situații, nu mergem pe calea pedepsei, încercăm să-i convingem să facă tutela, pentru că sunt beneficii, în primul rând, pentru ei, ca familie. Ne referim aici la situații medicale, vaccinuri. etc.” – povestește primarul satului Nișcani.

Totodată și organele de drept susțin că întâmpină dificultăți atunci când preiau cazurile copiilor rămași fără supraveghere și pentru care nu răspunde nimeni, din punct de vedere legal. Prin urmare, ei nu pot fi trași la răspundere dacă săvârșesc delicte, întrucât sunt minori.

În acest context, domnul Balan ne-a vorbit despre acțiunile pe care le întreprind pentru acești copii, împreună cu alți actori din comunitate. Pe lângă discuții despre toate subiectele posibile pentru ca ei să înțeleagă cât este de important și sigur să aibă o conduită adecvată, copiilor/tinerilor li se aduc exemple despre cazuri concrete de succes sau insucces din același sat. Totuși, având în vedere faptul că pot fi ușor influențați, polițistul susține că soluția ar fi să se identifice o persoană de încredere, pe care copilul să o perceapă ca autoritate dar și ca suport.

O altă soluție, spun profesorii, ar fi aceea de a-i implica în activități extrașcolare: „Insistăm să lucreze cât de puțin, să vadă că avem încredere în ei, așa se simt mai importanți și se implică.”

Autoritățile pun accent pe colaborarea cu ONG-urile din teritoriu. Un exemplu, este organizația Vita Longa, care oferă suport în lucrul cu tinerii în situații de risc. De asemenea, Asociația „Tu nu ești singur”, organizează periodic acte de caritate, iar din fondurile destinate cazurilor speciale, se procură lucrurile necesare sau se oferă intervențiile specializate, în funcție de caz.

Situaţia îi obligă pe unii copii să fie mamă şi tată pentru fraţii mai mici

Totuși, cele mai vulnerabile cazuri sunt cele ale copiilor rămași absolut singuri. Copii care se maturizează înainte de timp, fiind constrânși să devină mame și tați pentru frații mai mici. Un caz similar este în vizorul autorităților din satul Nișcani. Este vorba despre trei frați, rămași singuri acasă, după ce mama lor a decis să plece, nu înainte de a-i „instrui să nu spună nimănui” despre plecarea ei la muncă peste hotare.

Primii care au descoperit, (apropos, întâmplător), că minorii au rămas fără supraveghere, au fost profesorii. S-a intervenit în regim de urgenţă. Au fost identificați părinții și o rudă a copiilor. Din păcate, cei care le-au dat viață, nu au vrut să știe nimic despre copii. Ruda, în schimb, s-a arătat receptivă și a instituit tutela asupra copiilor. Datorită intervenției organelor de drept, tatăl a fost responsabilizat să contribuie financiar la întreținerea copiilor.

„Atunci când părinții nu merg la întâmpinare, apelăm la sprijinul organelor de forță” – menționează primarul, deși admite că această metodă nu funcționează de fiecare dată și nu garantează soluționarea problemei pe termen lung.

Șeful sectorului de poliție a orașului Călărași, Sergiu Balan, subliniază, în acest context, că schimbările recent introduse la nivel legislativ, legate de înăsprirea pedepselor pentru părinții care își neglijează copiii, sunt chiar binevenite. Dânsul este de acord că amenzile care se aplică la momentul actual „... nu întotdeauna își au efectul dorit, pentru că sunt foarte mici, ceea ce ține de ne-întreținerea sau needucarea minorului.” Și atunci, sarcina de a „avea grijă” de astfel de copii le revine, rând pe rând, autorităților, comunității, altor servicii existente în teritoriu.

Important este să simţi un umăr pe care te poţi sprijini

De altfel, cazul celor 3 frați a atras atenția tuturor actorilor comunitari, care la cele mai mici semnale de îngrijorare pentru siguranța copiilor, i-au vizitat la domiciliu și au discutat cu fiecare dintre ei, ajutându-i să înțeleagă că ei nu sunt singuri. „Am discutat cu ei pe teme de sănătate. Am insistat ca sora mai mare să-și facă toate controalele la medici și am însoțit-o acolo unde a fost necesar. Am discutat și despre sănătatea reproductivă, despre metodele de contracepție. I-am spus că sunt disponibilă să o ascult ori de câte ori are întrebări sau vrea să-și mai facă alte controale. Este important să știe că are alături pe cineva în care poate avea încredere și la care poate apela, atunci când are nevoie.” – susține asistenta medicală, doamna Nadejda Stratan.

Cu toate acestea, este nevoie de mult mai mult. Chiar dacă absențele de la școală sunt monitorizate de pedagogi și de directorul școlii, alimentarea le este asigurată de școală, starea de sănătate a copiilor este sub stricta supraveghere a medicilor, condițiile de trai sunt garantate de mătușă și tată, totuși, efectele abandonului sunt destul de vizibile, la nivel psihologic.   

Unii exteriorizează, alţii mai puţin, dar toţi copii suferă atunci când sunt abandonaţi

„Copiii suferă că au fost lăsați de mamă. Le este greu să-i înțeleagă decizia luată și le e teamă să nu fie despărțiți. Sunt foarte atașați unul de celălalt.” – susține cu compasiune asistentul social, care nu odată a mers împreună cu primarul la casa părintească a copiilor, pentru a-i convinge să revină la mătușă.

„Recent chiar ne-au spus că nu mai vor să mai stea la mătușă, pentru că au casa lor și vor să revină la cuibul lor, unde au crescut de mici. Sunt mari, dar încă prea mici pentru a lua viața în piept. A fost necesară o nouă ședință, la care i-am invitat și pe ei și le-am explicat că, întrucât sunt minori, nu putem să-i lăsăm să stea singuri, oricât de mult am înțelege această necesitate a lor.” – povestește Ludmila Stratan.

La rândul său, primarul susține că, în acest caz, măsurile față de copii sunt și părintești și autoritare, în același timp: „Le-am permis să meargă acasă, să mai facă ordine, să stea cât au ei nevoie, dar seara să revină neapărat la mătușă, pentru siguranța lor. Monitorizăm, fără ca ei să știe, că anume așa și se întâmplă.”

Actorii comunitari susțin că încearcă să se descurce din posibilitățile pe care le au la îndemână. Astfel, au „creat” adevărate pârghii de comunicare și monitorizare a cazului. Dacă îi întâlnesc pe drum, neapărat discută cu copiii, pentru a se asigura că sunt bine și că au lucrurile necesare. La fel, în monitorizarea cazului sunt implicate și alte resurse din comunitate – un bibliotecar, un bucătar, un vecin, oricare altă persoană care cunoaște copiii și poate oferi detalii despre situația lor la zi.